să se oprească
toate emoțiile încărcate în ideea de noi
cioburi din tine îmi sar in față
în piept
în ultimul râs
(Doamne, nici nu mai știu
când am râs împreună ultima oară!…)
sângele pleacă gol
nehrănit,
mi se usucă palmele
albe de tristețe
simt o durere stranie
ca sfârșitul lumii
unde am mai fost de câteva ori
să admir răsăritul
nu știam că absența este rugăciune
că dorul poate fi nedrept
ca o sentința la galere,
într-un loc unde inima ta are ancore-n port
tu nu mă mai strigi…