Uncategorized

Nostalgie și-a făcut inima de piatră și i-a zgâriat pe toți, niște străini așa i-a văzut, apoi și-a golit mirarea de sunete s-a amorezat de ploi și de toamnă, iar la capăt a găsit un cântec – melc, melc, codobelc scoate coarne bourești…

mi-a plăcut să-i învăț pe toți cum să te privească să-ți vadă cireșele, vară, cu tot cu frunze, cu roșul ăla înnebunitor, să-ți simtă mirosul de încins care aduce ploi și furtuni, luminoasă, întinsă lejer peste timp cu o manta înflorată pe umeri, cu miresme colorate în galben ca soarele, […]

mai am să-ți dau două gutui niște floarea soarelui un pumn de cireșe mai multe nuci, mere, un braț cu iarbă proaspătă și-o poveste…

REFLECȚIE în fiecare zi trec pe rând ora când veneai ora în care a plouat peste noi prima oară minutul festiv când am sărbătorit nimicul doar așa, pentru că eram, ora secretă când, când orice, infinitul timp al durerii că pleci nefiindul meu al tău ora când a început facerea […]

uneori scriam cuvinte pentru tine în aer și te rugam să le citești hai, ghicește, ce-am zis ce-am zis ce secret mare distingi în dansul mâinii mele ce opera magna vezi în conturul fiecărei litere pictate cu oxigen și cu un pic de praf, ghicește, hai, am să-ți dau trei […]