Îmi dau seama că totul e memorie
amintirile mele miros a ploaie
și sunt ale timpului
am crescut în alb și roz
mi-am facut unghiile la soare
m-am dus după anotimpuri
căutându-te
ieri nu e altceva decât mirare,
deci dacă țin minte, ești
și poate chiar sunt,
suntem,
noi, toti cei multi
capetele infinite ale fiindului,
răscolind prin bagajul cosmic după cuvinte
scuturandu-le de colbul stelar
într-o alergare
aproape comică
de la A la Z,
combinații,
interpuși,
ceva idei banale și o harpă;
crede-mă,
la-nceput a fost zâmbetul…