îți dai seama
noi n-o să ne cunoaștem niciodată,
sau ce culoare îmi plăcea,
cum era vocea mea când râdeam de mine,
n-o să știi
cum alergam cu picioarele goale prin ploaie
sau dacă preferam o zi a săptămânii,
dacă iubeam cafeaua,
mda…
nici eu nu știu în ce an te vei naște
știu doar că vei tânji după mine ca idee,
călătorind în timp
o să visezi că ne-am găsit undeva
și ne-am spus bună dimineața
iar eu am râs și am trecut mai departe
e ciudat și să mă gândesc că poate ai fost deja
că mi-ai lăsat undeva câteva versuri cu tâlc
și că habar n-am cum te strigau ceilalți
sau cum priveai cerul
cum te rostogoleai în iarbă
și te bucurai de ploi
de soare
de amintirile tale,
poate că locul nostru comun e o altă dimensiune
unde frecvențe diferite
fac o altă realitate plauzibilă
unde totul este muzical
fără anotimpuri
doar game și-un infinit de note
astfel încât
orice probabilitate de-a ne saluta măcar
să fie iluzia perfectă…