Foto realizată de Flickr, de la Pexels
Invitație
Eu o să te hrănesc pe tine așa cum știu,
o să-ți dau doi sori
la temperatura camerelor ventriculare,
o felie de amiază,
un dumicat ușor nesărat
de melancolie
pus între alfa și teta,
niște amintiri sparte precum nucile
să sară miezul mai ușor
și să te încânte gustul dulceag, amărui,
neapărat niște boabe măcinate de piper sentimental
ca să-ți întărească și gustul aproapelui
sau fiindului,
în funcție de cum privești tu meniul zilei,
apoi, așa cum prevede protocolul străbunelor maniere,
ceva apă de trandafiri de Sharon
(asta spală sufletul de tristeți aburinde,
ca pe niște mâini care nu s-au murdărit
cu nicio îmbucătură
din oferta pentru musafiri ocazionali),
așa că poți să poftești la masă
și să iei un loc
cumva, predestinat,
poți să comanzi o garnitură adecvată profilului tău
moral sau astral
și să folosești acest prilej
această convertire la gastronomia timpului
ca să spui mulțumesc din principiu
apoi să-ți ștergi gura aia aurită
cu de toate
și să te duci,
mie, personal, nu mi-e poftă de nimic.