Foto realizată de Dids , de la Pexels
Roz, cu alter-ego
(inspirată de Stephen Hawking-Scurtă istorie a timpului)
Noi nu am găsit timp să ducem povestea la capăt,
eu îl împrumutasem deja unui cocoș
care cânta și tot zicea cucurigu în fiecare dimineață a lumii
peste tot,
peste mări și țări,
risipit, așa, ca o apă cu multe bule
neștiind unele de altele,
ca de obicei,
când spațiul e mare, poate infinit,
cu zări în care vântul nu bate deloc
pentru că umbrele n-au stare,
de-aia cred că într-un fel
tu nu mă cunoști,
nu știi cum arată iernile mele
când nu ești,
cum arată o dimineață
în care nimeni nu spune nimic.
Ce-ai făcut tu cu timpul tău nu știu,
am văzut doar că-ți cumpărai tinerețe,
ochi verzi și gri, neplânși,
niște cuvinte pe care la un moment dat
nu le-am mai înțeles
pentru că nu aparțineau nimănui
și tu spuneai ca le-ai gasit sub un cireș,
ăla pe care eu îl adoram
și care mă inspira să scriu despre cum și când
doar așa,
ca să-ți colorez fereastra cu zâmbete.
Hm… chiar nu e timp,
doar niște viață înfășurată pe-o bucată de hârtie
strânsă ghem,
am desfăcut-o într-o zi
curioasă să văd ce-a scris ursitoarea despre vremea noastră
iar acum, pentru că n-am găsit nimic,
nici un semn
nici o literă măcar,
știu că noi,
de fapt,
n-am primit timp să ducem povestea la capăt
nu ni s-a prescris,
nu era niciun plan
nici divin, nici uman,
am găsit doar niște urme de ruj,
un ruj roz,
ca și cum una dintre ursitoare
tocmai se gătea pentru o poveste mai mare.