mi-a plăcut să-i învăț pe toți cum să te privească
să-ți vadă cireșele, vară,
cu tot cu frunze,
cu roșul ăla înnebunitor,
să-ți simtă mirosul de încins
care aduce ploi
și furtuni,
luminoasă, întinsă lejer peste timp
cu o manta înflorată pe umeri,
cu miresme colorate în galben
ca soarele,
stăpână peste cer
în șoapte de fluturi
cu roiuri din viața insectelor mici
cu apele tale blânde,
care curg grăbite sau se opresc să te respire,
vară, cu miros de ieri și de azi
mereu călătoare
trăind în gări de o zi
șuierând ca trenurile care pleacă mereu
să ducă tăceri mai departe
și să le așeze în cuiburi de berze
mă bucur că știu să te povestesc altora
așa cum mi se pare că ești
fructată, înaltă cât cerul
mereu un surâs
totdeauna regină…