cândva,
în alt început de toamnă
când oasele îți vor trosni în note de Do
și o să auzi vântul doar cu urechea stângă
când norii vor fi jos și mulți
si o să te strângă
abia atunci o să afli
că ieri
în timp ce tu îți căutai răsăritul
soarele era cu mine prin vii
strângând struguri
și frunze
și ultimele zile calde,
împreună făceam must
și ne gândeam că așa începe totul
cu un pic de lumină
cu câteva boabe răzlețe
cu ideea asta
că dorul e greu de dus
dar merită,
și-apoi ce viață să fie aia fără un nume
pe care să-l repeți în mintea ta obsesiv
așa cum faci cu dorințele secrete:
să fie, să fie,
te rog, Doamne, Universule, Conștiințo,
să fie!
sigur că de multe ori nu e
și nu e
pentru că dacă ar fi,
nu s-ar povesti!