hey!
te salut din cealaltă parte a dorului de ducă
din punctul zero
de la începutul timpului te salut
sunt încă o dată miliarde de ani între noi
miliarde de stele
de închipuiri
sunt cuvinte care n-au început încă să însemne
căci nu știu ce lume va fi
și cum vor arăta vortexurile născătoare de viață
și câte culori vor fi
dar pentru asta trebuie mai întâi să plec
(sunt obișnuită să plec,
am făcut asta după fiecare poveste)
mă duc să aprind luminile prin galaxii
să dau jăratec cailor de spumă
să le spun găurilor negre să termine cu ecoul ăla asurzitor
că nu suntem la colț de facere
că nu ne tragem așa, de șireturi,
și că un pic de politețe universală n-a stricat pe nimeni,
tu dormi, lasă,
lasă toate grijile astea în seama mea
prefă-te că trăiești
zi-le și lor balivernele tale
stai vertical
cât încă se mai poate
și dacă nu, aia e!
dă-te peste cap de trei ori
daaa, la fel ca în basmele ăstora
preschimbă-te în praf de stele
ia un nor mai tânăr, să te țină,
și vino degrabă
să-ncepem lumea iar
să-i dăm cumva de capăt
să simt din nou că ești pe undeva
că viața stă să înceapă,
că ni se întâmplă,
dar până-atunci
hai, pa!
nu vreau să știi că plec, dar aș pleca…