Photo by Furknsaglam from Pexels
AȘA (sau cum arată o ne-promisiune)
nu sunt niciodată inima asta roz care plânge
n-am descoperit nemurirea mâncând nuci
pe o prispă, la soare,
n-am glas pentru tine
să te păcălesc că pot înnopta sub aurore boreale
n-am timp, pentru că nu m-am născut,
cineva a pus un sentiment în borul unei pălării prea mari
mereu o scutur și plec
pentru că cel mai bine știu să fac asta,
aproape că nu te prinzi
și-ți ceri scuze
te lamentezi că m-ai rănit prea mult
(istorii nude…)
nu sunt niciodată ce vezi
nu promit
și nici nu am ceva să-ți dau ca să-ți treacă de mine;
undeva, într-o tavernă,
un bătrân cu hachițe deznoadă colțurile unei batiste,
trage de ele nervos și înjură
duce-te-ai pe pustii(!)
și toți mărunții prinși acolo cad,
se-mprăștie aiurea,
se duc care-ncotro
cu cap și pajură
și fără noimă
așa începe totul, să știi…