Aveam o cravată la gât, una sură
Plimbată de-a valma peste anii lucizi
Visau aurolacii sa-mi fure frizura
Să-mi fure și viața, să doarmă-n bolizi.
Și tocmai de-aia-mi amintesc cum ai venit
Înalt și drept, cu un genunchi în sare
Săreau din mine schije de granit
Iar cerul stătea nerușinat la taclale.
Cu mâna mea am aruncat atunci cuvinte
Împrăștiate în amurg păreau zăpezi
Și te-am rugat atunci, ca niciodată
Nici să n-auzi ce spun, nici să nu crezi.
Am obosit acum..mă dor din umbră toate
Cravata mi s-a-nfipt aproape-n piept
Golanii cântă cu cuvinte deochiate
Iar eu aștept…am învățat s-aștept…
Hei, ce nătângă e prima pornire
Cum cade din ea împiedicată iubirea
Naivă și stearpă ca o coajă de nucă
Ca o metresă care s-a pierdut cu firea.
În dansul nostru cu pantofi albaștri
Maestrul a mizat pe un pamflet
Timpul ne-a expirat ageamiu în aplauze
Și-ntr-o spirală de absurd concret.
superbe versuri, minunata imagine…