zilele trecute am văzut un tren care pleca din gară într-un film, nu în viața reală, un tren vechi, locomotivă cu aburi conductor la fiecare vagon doamne înmănușate domni cu pălărie tristețe cu iasomie despărțiri tumultoase ori tăcute cuvinte fără rost sau tăioase speranțe care pleacă odată cu primul vagon […]
poate că e o prostie sau cel mai firesc lucru din lume – toată viața m-am îmbrăcat în cuvintele tale – am văzut că îmi stau bine și că mă simt confortabil și, sincer, nu prea mi-a păsat dacă altora le place asta sau nu, am avut mereu pe umeri […]
mă bucur pentru toate lucrurile pe care nu le-am avut -asta e libertate! pentru oamenii pe care nu i-am cunoscut -iată limpezimea! pentru întâmplările care nu mi-au fost scrise -ce lejeritate a ființei! pentru zilele care nu-mi aduc nimic -și mă fac să mă simt bogată pentru cuvintele care nu […]
ce mult IQ am (!!!) așa spune prietenul meu mic Carol atunci când ne batem cu pernele sărind prin paturi aruncând cu jucării unul spre celălalt chiuind ca doi nebuni care nu au griji și nu știu ce e frica, apoi apare și Călin, fratele nostru mai mic mucalit șefu’ […]
am dat cu zarul și mi-a picat cinci zic, na, că e bine și-așa! nu înseamnă nimic nu este premonitoriu n-are explicații de niciun fel pare de treabă arată chiar mișto rotund nu zice chestii aiurea și n-are calorii multe, e doar prea, ca tine!