Vezi tu,
pe lângă cerul ăsta fumuriu,
iarna e visul oricărui imitator de sentimente,
te faci că ești
că ți-au înghețat mâinile în mănușile alea găurite,
că ultima oară când ai băut apă erai viu pe bune,
sau te prefaci că te lepezi de Celălalt
și devii inabordabil,
privind superior de undeva din neant
unde ți-ai proiectat chipul să se uite prin tine
-radiografie de început-
când lumea abia era să se întâmple
androginilor
ca scurtătură către povestea aia mare
cu reni, toți îmbrăcați în roșu,
habar n-am de ce în roșu,
cu cina aia care a rămas doar zugrăvită
cu eroul ăla necunoscut
pe care l-au numit toți, crezând că știu ceva despre Cuvânt,
hahaha (!);
mă gândeam că toți avem CV-ul lui Barbă-Cot
mă gândeam că CV-ul lui Barbă-Cot ești chiar tu
așa cum te-ai născut blagoslovit/ă
gata să sari și peste concret și peste zoom
(Ce naiba o fi ăla ,,zoom,,???)
în condițiile în care, oriunde am îndrăzneală să mă uit,
înăuntrul sau în afara mea
nimic nu se termină nicăieri
pentru că nu pot concepe un sfârșit al măsurii,
și nicio dimensiune,
nu e niciun capăt
de care să mă țin și să umblu,
și nici n-aș putea
pentru că încă mai lucrăm la cât de fezabilă e nașterea
în condițiile date.