COPILUL CARE NU MAI DOARE 2


credits to: http://corbis.com

credits to: http://corbis.com

 

Într-o zi am primit un mesaj absolut haios pe telefon, mesaj de care amintindu-mi, mai râd si acum:„Băi, io cred că zen era boschet pe lângă tine!”. Desigur, după diverse întâmplări irepetabile, în care replica mea frecventă era „Da, e ok, oricum ar fi…”,cineva chiar a observat că acceptarea curgerii vieții, așa cum e ea, naște în conștiința oricui o stare perfectă. Prezentul fiind, de fapt, un perfect continuu, indiferent cum arată și oricât de straniu ar părea.

 

Povestesc acest moment pentru că zilele trecute, cineva, alt cineva, m-a întrebat, tot povestind împreună despre una, sau alta, când anume s-a produs la mine „declicul”. Și-atunci mi-am amintit…

 

Am cunoscut un copil care-mi răsucea mereu tot știutul. Orice aș fi spus, oricât de adânc îmi părea mie că sună, copilul ăsta, stăpân pe timp, adică pe acum, îmi sucea toate ideile invers. La naiba, și avea dreptate întru totul! Pur și simplu, mă forța să gândesc, să ies din șablon, dintre definiții limitative și din aparent. Acest copil mi-a luat iluziile alea absolut stupide și a plecat corect pe drumul lui. El e copilul care nu mai doare…


Leave a Reply

2 thoughts on “COPILUL CARE NU MAI DOARE