Daily Archives: August 28, 2013


Am tânjit după lucruri care nu sunt, după oameni care nu există şi nici nu o să se nască, după zâmbete pe care nu le ştiţi, şi care nu ţi se pot întâmpla decât o singură dată. După altă lumină am tânjit, după o altfel de curgere a apei, după alte cuvinte pe care nu le-am putea spune, fiind, ele însele, aproape nişte fiinţe; după nişte mâini care să mă scape de gânduri; de aceste gânduri.


Ştiu, deja, că undeva la capătul drumului, o să mă-ntorc pentru o secundă – sau poate pentru mai puţin – ca să-mi număr pentru ultima oară primii doi paşi care m-au depărtat de tine. Unul, la dreapta, ca să-ţi fac loc să intri, şi celălalt înapoi, ca să nu poţi vedea cât eram de fericită.


Anotimpuri care cad, unul după celălalt, într-o retorică perpetuă, molipsite de drama timpului însuşi – iată, deci, toată istoria noastră.